Traseu Făgăraș, Victoria, Cabana Turnuri, Cabana Podragu, Şaua Podragului, Vf. Podragu
Călătorie de vară in Munții Făgăraș la Cabana Podragu si Vârful Podragu, cu trecere pe la Cabana Turnuri. Accesibil tuturor in perioada verii si toamna, fără echipament special, doar kitul de drumeție recomandat pe orice munte.
Traseul de urcare, △ triunghi roșu: Orașul Victoria, cu mașina până la bariera drumului forestier de lânga fosta Cabana Arpaș, pe lângă Râul Arpașu Mare, apoi urcăm până la Cabana Turnuri, 1520 m (3,5 ore).
După ce servim masa de prânz lângă Cabana Turnuri, plecăm pe frumoasa Valea Podragului spre Cabana Podragu, 2136 m (6,5 ore de la masina). Aici ne-am cazat, am servit masa, apoi am urcat prin Șaua Podragului, încă plină de zăpadă, până pe Vârful Podragu (2462m). Traseul este frumos, dar nemarcat spre vârf, si destul de periculos mai ales pe vreme rea, iar pe vârf nu este nici un indicator, doar o momâie din pietre, dar m-am folosit de gps.
Lungime: 18 km. Diferenţă de nivel: 1 700 m. Timp de parcurs: 8 ore.
Traseu de coborâre: Cabana Podragu – Bariera 15 Km, timp 5,5 ore.
Vizualizați traseul, trackul GPS si detalii aici: www.strava.com/activities/5582608933
Aștept comentarii sau mesaje, iar dacă vreți să vedeți imagini si filmari aeriene din noile călătorii puteți da like/Follow la pagina mea de facebook sau instagram.
Hartă Munții Făgăraș, Traseu Cabana Turnuri – Cabana Podragu – Vf. Podragu.
Sursa harta muntii-nostri.ro
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!