Iarna pe Vf. Găinațul Mare, in Masivul Iezer Păpușa
Iarna cu zăpadă si peisaje de vis, traseu pe Muntele Găinațul Mare, din Iezer Păpușa: urcarea începe pe traseul banda roșie: Cabana Voina (983m) – Valea Largă – Refugiul Găinaţul Mare (1810m) – Vârful Găinaţul Mare (1832m) – Şaua Grădişteanu (1975m), apoi coboară pe banda albastră până la Cabana Cuca (1175m) și mai departe către mașină la Cabana Voina.
Lungime: 15,5 km. Diferenţă de nivel: 1190 m. Timp de parcurs cu tot cu pauze: 7h.
Călătoria pe acest traseu este accesibilă tuturor turiștilor care au mai fost pe munte, echipați corespunzator si cu resurse suficiente pentru 7-9 ore de mers. Nu există porțiuni dificile.
Munții Iezer Păpușa sunt ușor accesibili din București, fiind mai multe variante de traseu care urcă spre vârfuri din creastă sau traversează creasta de la un capăt la altul, dar pentru a avea o imagine de ansamblu trebuie mers pe Vf. Găinațul Mare, vederea este superbă, iar de aici se poate merge apoi pe Vf. Păpușa sau chiar pe Vf. Bătrâna dacă vrei un traseu mai lung. Noi am vrut acum unul scurt, așa că am coborât din Şaua Grădişteanu direct spre Cabana Cuca.
Vizualizați traseul, trackul GPS si detalii aici: www.strava.com/activities/4761462194
Aștept comentarii sau mesaje, iar dacă vreți să vedeți imagini superbe si filmari aeriene din noile călătorii puteți da like/Follow la pagina mea de facebook sau instagram.
Hartă Munții Iezer Păpușa, traseul nostru este cu galben. Click si zoom pentru mărire.
Sursa: muntii-nostri.ro
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!